Care este statul din UE cu cel mai mic salariu minim pe economie

Care este statul din UE cu cel mai mic salariu minim pe economie
Publicat: 06/04/2016, 20:05

Un număr de 22 de state din UE au stabilit, prin legislație, un salariu minim la nivel național.

„Aproape toate statele incluse în studiu au o formă de salariu minim, dar aspectele specifice variază foarte mult de la un stat la altul. În unele state, cum e România, există un salariu minim unic la nivel național, iar altele au mai multe niveluri de salariu minim, care depind de factori precum industria în care activează angajatorul, funcția deținută de angajat, vârsta acestuia, sau de alte criterii. În aceste cazuri, salariile minime sunt stabilite adesea în baza unor contracte colective de muncă”, a spus Mădălina Racovițan, Partener și Coordonator al Diviziei People Services din cadrul KPMG în România.

Ea a mai spus că, și în cele mai simple cazuri, atunci când legislația definește un salariu minim unic la nivel național, pot exista o serie de complicații, mai ales pentru angajatorii care detașează personal în acel stat.

„De exemplu, ce se consideră a fi parte a salariului minim? Dacă angajatorul suportă costurile de cazare pe perioada detașării, acestea pot fi luate în calcul la determinarea încadrării în nivelul salariului minim? De multe ori, modul de definire a salariului minim variază semnificativ de la un stat la altul. Mai mult decât atât, dacă este necesară o suplimentare a salariului din statul de origine pentru a îndeplini cerințele de salariu minim în statul gazdă, sub ce formă se poate face? Poate fi o soluție creșterea salariului de bază în statul de origine, sau ar putea o asemenea creștere să genereze probleme la întoarcerea salariatului din detașare, când se va impune o reducere a salariului?”, a mai spus Racovițan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
A murit marea actriță. Adio, doamnă! S-a stins blonda cu ochi albaștri
Zile libere în luna iunie. Cine va beneficia de ele
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Gheboasă a fost trimis în judecată. Ce acuzații i se aduc tapperului
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Telescopul Webb a găsit cea mai îndepărtată galaxie observată până acum
×